BNR pune în circulație, eșalonat, bancnotele emisiunea 2026

Banca Națională a României pune în circulație bancnote în cupiuri de 1 leu, 5 lei, 10 lei, 20 lei, 50 lei, 100 lei, 200 lei și 500 lei, care au imprimată pe avers data de „1 februarie 2026”.

Noile bancnote poartă semnătura guvernatorului Băncii Naționale a României și a noului casier central, Mugur Tolici.

Potrivit informațiilor transmise, toate celelalte elemente grafice ale bancnotelor rămân neschimbate. Caracteristicile acestora, precum și elementele de siguranță, sunt aceleași cu cele ale bancnotelor aflate deja în circulație.

Bancnotele din emisiunea „1 februarie 2026” vor fi puse în circulație în mod eșalonat, în funcție de nevoile reale ale circulației monetare.

BNR precizează că acestea vor circula în paralel cu bancnotele existente, ceea ce înseamnă că banii aflați deja în circulație rămân valabili.

Citeste și:  România se topește! Cod portocaliu de caniculă și temperaturi sufocante în mai multe județe

Măsura este luată în conformitate cu prevederile art. 12, art. 14 alin. (2), art. 16 și art. 17 alin. (1) și (2) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.