
După mai mulți ani de creștere accelerată pe piața locală, Vorwerk integrează operațiunile Thermomix® și Kobold din România în cadrul Grupului și înființează Vorwerk România, marcând o nouă etapă în dezvoltarea companiei pe plan local și consolidând strategia sa de creștere internațională.
Decizia vine în contextul performanțelor remarcabile înregistrate de H.L.K. TRADE S.R.L., distribuitorul Thermomix® și Kobold în România, care a construit în ultimii ani un business solid, susținut de o rețea puternică de consultanți, o bază loială de clienți și operațiuni la nivel național.
După un an record în 2025, România s-a remarcat drept una dintre cele mai dinamice și promițătoare piețe din rețeaua internațională Vorwerk. Numărul aparatelor Thermomix® vândute s-a dublat în ultimii cinci ani, depășind 12.000 de unități în 2025, iar vânzările au crescut cu 34% față de anul precedent.
Înființarea Vorwerk România reflectă atât performanța solidă a businessului local, cât și încrederea Grupului în potențialul de dezvoltare al pieței românești. România reunește caracteristicile pe care Vorwerk le urmărește atunci când investește într-o piață: o comunitate de consultanți în continuă dezvoltare, notorietate de brand în creștere, un nivel ridicat de implicare din partea clienților și ecosisteme Thermomix® și Kobold puternice.
„În centrul Strategiei 2030 se află o ambiție clară: să devenim cea mai atractivă companie de vânzări directe din lume”, spune Dr. Thomas Stoffmehl, CEO Vorwerk Group. „Pentru a ne atinge această ambiție, avem nevoie de comunități puternice, ecosisteme dinamice și piețe cu un potențial ridicat de dezvoltare. România a demonstrat în ultimii ani că îndeplinește toate aceste criterii și reprezintă un exemplu convingător al modului în care strategia noastră prinde viață.”
Succesul Thermomix® și Kobold se bazează pe un model care combină consultanța personalizată și relația directă cu clienții cu inovația, serviciile digitale și conținutul dedicat. Împreună, aceste elemente creează ecosisteme care consolidează experiența clienților, sprijină consultanții și susțin o creștere sustenabilă.
„Consultanții, angajații și clienții noștri au construit ceva remarcabil de-a lungul anilor”, spune Ana Iancu, noul General Manager Vorwerk România. „Faptul că devenim parte din Vorwerk deschide un nou capitol pentru această comunitate și creează noi oportunități de dezvoltare. Avem o fundație solidă pe care vom continua să construim și privim cu încredere către viitorul Thermomix® și Kobold în România.”
Prin înființarea Vorwerk România, Grupul își reafirmă angajamentul pe termen lung față de piața locală și intenția de a continua investițiile în dezvoltarea brandurilor Thermomix® și Kobold, a comunității de consultanți și a experienței oferite clienților din România.
DESPRE VORWERK
Vorwerk este compania de vânzări directe numărul unu în Europa și lider mondial în vânzarea directă de electrocasnice premium pentru locuință. Fondată în 1883, în Wuppertal, Germania, Vorwerk este astăzi o companie internațională de familie.
Ceea ce a diferențiat dintotdeauna Vorwerk este apropierea față de oameni, angajamentul pentru o calitate excepțională și convingerea că produsele își dezvăluie adevărata valoare doar atunci când sunt experimentate direct.
Activitatea principală a companiei constă în dezvoltarea și comercializarea de produse premium pentru locuință, reunite în jurul ecosistemelor Thermomix® și Kobold, care combină produse inovatoare, consultanță personalizată și o comunitate puternică. Vorwerk pune întotdeauna accent pe relația directă cu clienții săi, iar consultanții companiei se află în centrul acestui model de business, fiind principalul punct de contact pentru consumatori.
Gândirea sustenabilă și responsabilitatea socială fac parte din identitatea Vorwerk, de la dezvoltarea unor produse durabile și reparabile până la susținerea proiectelor sociale, culturale și educaționale.
Familia Vorwerk include și akf Group, partener de finanțare pentru companiile familiale și antreprenoriale de dimensiuni medii din Germania, care dezvoltă soluții personalizate bazate pe o expertiză solidă în diverse industrii.
Vorwerk a înregistrat vânzări consolidate de 3,6 miliarde de euro în 2025 și este prezent în aproximativ 60 de țări.