
Carnavalul Zburător ajunge astăzi, 11 iulie 2026, la Aerodromul Sânpetru, unde publicul este așteptat între orele 16:00 și 22:00.
Evenimentul este gândit ca un festival în aer liber, cu activități recreative, jocuri și surprize pentru toate vârstele. Organizatorii au pregătit tobogane gonflabile, jocuri de carnaval, face-painting, photo booth, dar și zone de picnic și relaxare.
Seara se va încheia cu o proiecție de film în aer liber. Carnavalul Zburător este organizat de Casa Bună Sânpetru, iar participarea este gratuită. Cei care doresc pot susține activitatea organizației prin donații direcționate către proiecte pentru copii și familii din comunitate.