Președintele Nicușor Dan merge la Paris pentru reuniunea dedicată sprijinului acordat Ucrainei

Președintele Nicușor Dan va participa luni, la Paris, la reuniunea Coaliției de Voință pentru Ucraina, eveniment găzduit de președintele Franței, Emmanuel Macron, în ajunul ceremoniilor dedicate Zilei Naționale a Franței.

Coaliția de Voință este o inițiativă lansată de Franța și Marea Britanie, cu scopul de a coordona sprijinul acordat Ucrainei. La întâlnirea de la Paris sunt așteptați lideri din 35 de state, între care Germania, Marea Britanie, Italia, Ucraina și România.

Președintele Nicușor Dan va sublinia legătura directă dintre securitatea Ucrainei și stabilitatea Europei, în special pe flancul estic al NATO și al Uniunii Europene. De asemenea, va fi evidențiată importanța unei poziții consolidate a Ucrainei în eventualele negocieri de pace, pentru obținerea unui acord viabil și de durată.

Citeste și:  Șofer RATBV, cercetat după ce autobuzul a rămas blocat între bariere

Cu ocazia vizitei în Franța, șeful statului va asista marți și la ceremoniile dedicate Zilei Naționale a Franței, unde vor fi prezenți și militari ai Armatei Române.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.