
Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează asupra unui nou mesaj fals atribuit Ministerului Transporturilor, prin care utilizatorii sunt anunțați că ar avea de plătit o amendă pentru depășirea vitezei.
Specialiștii DNSC spun că linkul primit prin SMS duce către un domeniu care imită vizual platforma oficială Ghișeul.ro. Pagina falsă solicită mai întâi date de identificare, apoi datele cardului bancar, informații pe care instituțiile publice nu le cer prin astfel de mesaje.
Un alt indiciu al fraudei este faptul că suma apare afișată și în dolari americani, detaliu care arată că pagina nu aparține unei instituții românești, precizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică.
Utilizatorii sunt sfătuiți să nu acceseze linkuri primite prin SMS-uri suspecte și să verifice eventualele obligații de plată doar prin platformele oficiale.
