
Dunărea a ajuns la cel mai mic debit din ultimii 30 de ani, iar hidrologii avertizează că tendința de scădere se va menține și în următoarele zile.
Cel mai afectat este sectorul Călărași-Cernavodă, unde au fost impuse restricții pentru irigații și navigație. Nivelul redus al apei a creat zone critice, care îi obligă pe navigatori să reducă încărcătura, să aștepte sau să adapteze viteza ambarcațiunilor pe anumite porțiuni.
În prezent, debitul Dunării la intrarea în țară este de 1.750 de metri cubi pe secundă. Cel mai mic debit înregistrat a fost în anul 1985, când fluviul a ajuns la 1.400 de metri cubi pe secundă.
Hidrologii estimează că, de luni, 20 iulie, debitul ar putea începe să crească, pe fondul precipitațiilor prognozate în bazinul Dunării.