Două cutremure s-au produs duminică dimineață în zona seismică Vrancea. Unul a fost la 56 km de Brașov

Două cutremure slabe s-au produs duminică dimineață în zona seismică Vrancea, în județele Buzău și Vrancea, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Primul seism a avut magnitudinea 3,5 și s-a produs la ora 02:35, la adâncimea de 147,4 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea mai multor orașe, inclusiv la 56 km est de Brașov, 57 km sud-est de Sfântu-Gheorghe și 57 km sud de Buzău.

Al doilea cutremur a avut magnitudinea 2,4 și s-a produs la ora 04:52, la adâncimea de 18,8 kilometri, în apropiere de Focșani, Buzău, Brăila, Galați, Ploiești, Sfântu-Gheorghe și Bârlad.

De la începutul lunii iulie, în România s-au produs 19 cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2 și 3,5. Cel mai important seism din acest an a avut magnitudinea 4,5 și s-a produs pe 26 februarie, în județul Vrancea.

Citeste și:  Fabrica de Lapte Brașov produce energie din biogaz și cu ajutorul panourilor fotovoltaice. Investiții în tehnologii moderne

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.