România are 128 de trenuri noi pe hârtie, dar Bulgaria ne-ar putea depăși pe șine

România are comandate 128 de rame electrice noi, mai mult decât dublu față de Bulgaria, însă țara vecină ar putea ajunge prima să aibă mai multe garnituri moderne aflate efectiv în circulație.

Potrivit Club Feroviar, Bulgaria are contractate 60 de rame electrice: 25 de trenuri Škoda RegioPanter și 35 de garnituri Alstom Coradia Stream. În România, procesul de livrare și introducere în serviciul comercial este afectat de întârzieri și blocaje administrative.

În cazul contractului pentru cele 37 de rame Alstom Coradia Stream destinate României, primele 20 de unități au ajuns în țară, însă livrarea și punerea în circulație a întregii flote nu au respectat calendarul stabilit, arată sursa citată.

Citeste și:  SRI pregătește un sistem de protecție cibernetică pentru instituțiile publice, cu un buget de aproape 235 de milioane de lei

Situația este complicată și de problemele privind mentenanța, precum și de acordurile necesare între instituții, producători și operatorii feroviari. Aceste blocaje au făcut ca o parte dintre trenurile livrate să nu fie încă utilizate în serviciul comercial.

Astfel, deși România conduce detașat în privința numărului de rame electrice comandate, ritmul introducerii lor pe trasee ar putea permite Bulgariei să ajungă mai repede la un număr superior de trenuri noi disponibile călătorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.