
Federația Sanitas a decis suspendarea grevei generale din sistemul sanitar și din asistența socială până la apariția unui nou proiect privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Sindicaliștii consideră că protestul și-a atins un prim obiectiv, prin aducerea în atenția publică a situației din sănătate și asistență socială. Totodată, Sanitas susține că adoptarea actualului proiect al legii salarizării a fost cel puțin amânată, transmite Radio România Actualități, citat de Rador.
Federația amintește și despre o decizie obținută în instanță, despre care afirmă că ar confirma caracterul interimar al Guvernului Bolojan și faptul că acesta nu mai are puterea politică necesară pentru construirea și promovarea unui asemenea proiect de lege.
Sanitas anunță, de asemenea, aprobarea unui amendament care permite deblocarea posturilor vacante din sănătate, în limita fondurilor disponibile în buget.
Următoarele obiective ale sindicaliștilor sunt negocierea unei noi variante a legii salarizării și purtarea discuțiilor cu o autoritate politică având putere legală de decizie, respectiv Parlamentul sau un guvern legitim desemnat. Federația precizează că va reanaliza suspendarea grevei atunci când un nou proiect al legii salarizării va fi înregistrat în Parlament.
Timp de trei zile, aproximativ 480 de spitale din întreaga țară au asigurat numai urgențele și circa o treime din activitatea medicală obișnuită.