Joi începe oprirea controlată a Reactorului 2 de la Cernavodă. Debitul Dunării a scăzut sub nivelul de siguranță

Procedura de oprire controlată a Reactorului 2 al Centralei Nucleare de la Cernavodă va începe joi, în condițiile în care debitul Dunării a coborât sub 1.400 de metri cubi pe secundă, nivel la care centrala nu mai poate funcționa în siguranță.

Unitatea 1 este deja oprită din 28 iulie, iar cele două reactoare asigurau împreună aproximativ 20% din producția de energie a României.

Pentru a compensa pierderea de producție, Ministerul Energiei a decis să scoată din rezervă grupul energetic Rovinari 4 al Complexului Energetic Oltenia, care funcționează pe cărbune, și să utilizeze capacitatea suplimentară disponibilă la Hidroelectrica.

Autoritățile române au discutat situația sistemului energetic și cu reprezentanții Comisiei Europene. Aceștia au transmis că nu există riscuri pe termen scurt privind aprovizionarea cu energie electrică la nivelul Uniunii Europene, deși grupul european de coordonare pentru energie electrică apreciază că situația va rămâne tensionată săptămâna viitoare.

Citeste și:  13 august – Ziua Internațională a Lupului

Ministerul Energiei precizează că limitarea consumului pentru anumiți mari consumatori industriali reprezintă ultima măsură în ordinea de prioritate și ar putea fi aplicată doar dacă evoluția situației o va impune și celelalte soluții nu vor fi suficiente. Consumatorii casnici nu sunt vizați de acest mecanism.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.