Șoferul care a provocat accidentul mortal de pe strada Mureșenilor, reținut pentru 24 de ore

Șoferul care a provocat accidentul grav de pe strada Mureșenilor din Brașov, în urma căruia două persoane au murit, iar o a treia a fost grav rănită, a fost reținut pentru 24 de ore.

Potrivit polițiștilor, bărbatul de 50 de ani a pierdut controlul mașinii pe strada Lungă, a traversat spațiul verde al sensului giratoriu de la intersecția cu bulevardul Eroilor și a continuat deplasarea pe strada Mureșenilor. A pătruns pe trotuar, a lovit un stâlp metalic și apoi trei pietoni.

Anchetatorii spun că, din probele administrate până acum, rezultă indicii că șoferul știa că suferă de o afecțiune medicală cronică ce putea provoca stări convulsive și pierderea stării de conștiență. Acesta și-ar fi întrerupt de mai mulți ani, din proprie inițiativă, tratamentul prescris și nu ar mai fi mers la controalele medicale de specialitate.

Polițiștii apreciază că bărbatul ar fi trebuit să prevadă posibilitatea apariției unei astfel de stări și consecințele pe care aceasta le-ar putea avea la volan.

Șoferul este cercetat pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. El a fost reținut aseară, la ora 22:10, și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Brașov. Astăzi, procurorul de caz urmează să decidă măsura preventivă care va fi luată în continuare.

Ancheta este coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov. Poliția precizează că efectuarea urmăririi penale și măsura preventivă sunt etape ale procesului penal și nu înlătură prezumția de nevinovăție.

Sursa: FB/ Politia Brasov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.