
România a obținut două medalii de argint și două medalii de bronz la ediția din 2026 a Olimpiadei Internaționale de Geografie, desfășurată în perioada 11-17 august, la Istanbul, în Turcia, a anunțat Ministerul Educației și Cercetării.
Medalii de argint au câștigat Mihai Macsim, elev al Colegiului Național „C. Negruzzi” din Iași, și Maria Moldovan, de la Colegiul Național „Silvania” din Zalău.
Medaliile de bronz au revenit lui David Gărăiman, de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, și Cristinei-Daria Toderici, elevă a Liceului Teoretic „Adam Muller Guttenbrunn” din Arad.
Lotul României a fost coordonat de profesorii Mihaela Cornelia Fiscutean și Dorin Fiscutean, de la Colegiul Național din Iași.
Ediția din acest an a Olimpiadei Internaționale de Geografie a reunit elevi din 50 de țări. La nivelul Ministerului Educației și Cercetării, coordonarea competiției a fost asigurată de Direcția Olimpiade, Concursuri, Parteneriate și Educație Extracurriculară, prin profesorul Mihaela Florina Alexandru, inspector în cadrul ministerului.
Ministerul Educației și Cercetării susține participarea loturilor naționale la olimpiadele internaționale prin acoperirea taxelor de participare, a costurilor de deplasare și a diurnelor, precum și prin organizarea etapelor care preced competițiile internaționale.