
Motorsportul revine la Râșnov, în weekendul 29-30 august, cu o nouă etapă a competițiilor naționale. Trofeul Râșnov 2026, etapa a cincea, va reuni piloți experimentați, juniori și concurenți la categoria vehiculelor electrice, în Parcarea Valea Cetății.
Competiția include Campionatul Național de Super Slalom, Campionatul Național de Slalom Juniori, destinat copiilor începând de la 8 ani, și Campionatul Național de Vehicule Electrice.
Programul începe sâmbătă, 29 august, de la ora 10:30, cu trei manșe de antrenamente cronometrate, până la ora 19:00.
Duminică, 30 august, sunt programate două manșe de recunoașteri și două manșe de concurs. Startul competiției este programat la ora 13:00, iar întregul program se va desfășura între 10:30 și 19:00.
Timp de două zile, Râșnovul va deveni punctul de întâlnire al piloților și al pasionaților de motorsport, care sunt așteptați să urmărească de aproape un weekend dedicat vitezei, preciziei și spectacolului automobilistic.