CulturMedia amenință cu grevă generală în muzee și biblioteci, dacă grilele salariale nu sunt modificate

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CulturMedia respinge grilele de salarizare propuse pentru angajații din muzee și avertizează că, dacă acestea nu vor fi corectate, va iniția procedurile pentru declanșarea conflictului colectiv de muncă și a grevei generale în sectorul Cultură, informează Agerpres.

Sindicaliștii susțin că actualele propuneri nu rezolvă inechitățile salariale acumulate în sistem și reclamă diferențe nejustificate între angajații instituțiilor naționale și cei ai muzeelor sau instituțiilor culturale locale. CulturMedia cere un coeficient de minimum 2,90 pentru funcțiile de specialitate cu studii superioare, grad IA, precum și o ierarhizare echitabilă pentru celelalte grade profesionale.

Federația solicită, totodată, salarizare egală pentru muncă egală, venituri mai bune pentru personalul tehnic, administrativ, auxiliar și de supraveghere, precum și compensarea corespunzătoare a activității desfășurate în weekend și în zilele de sărbătoare legală.

CulturMedia avertizează că o eventuală grevă i-ar include și pe arheologii implicați în lucrări de diagnostic, supraveghere și cercetare arheologică preventivă pe șantierele de infrastructură. În zonele unde aceste activități sunt obligatorii, suspendarea lor ar putea determina oprirea lucrărilor, inclusiv la unele investiții finanțate prin PNRR.

Federația susține că a participat la consultările privind noua lege a salarizării și că a transmis propuneri, însă consideră că forma proiectului nu răspunde problemelor semnalate de angajații din domeniu.

În lipsa unei modificări, sindicaliștii avertizează că protestele ar putea duce la închiderea muzeelor și bibliotecilor, suspendarea activităților culturale și educaționale și oprirea cercetărilor arheologice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.