
Cetatea Feldioara se transformă, în acest weekend, într-o adevărată scenă medievală. În 29 și 30 august are loc cea de-a 14-a ediție a festivalului „Cavalerii Teutoni se întorc în Cetatea Feldioara”.
Timp de două zile, cetatea Marienburg și centrul localității vor găzdui parade cavalerești, reconstituiri istorice, demonstrații de luptă, tir cu arcul, dansuri medievale și ateliere meșteșugărești.
Cei mici sunt așteptați cu spectacole interactive, jocuri și activități dedicate, în timp ce meșterii și artizanii locali își vor expune creațiile în cadrul târgului „Artă și Tradiție la Feldioara”, organizat în Parcul Central.
Atmosfera de sărbătoare va fi completată de spectacole și concerte, iar la finalul celor două seri vor urca pe scenă Plăieșii și Georgiana Lobonț.
Organizatorii spun că festivalul își propune să valorifice istoria și tradițiile locale și să promoveze Cetatea Feldioara ca obiectiv turistic.
Accesul este liber, astfel că localnicii și turiștii sunt așteptați, cu mic, cu mare, să retrăiască pentru două zile atmosfera Evului Mediu.

