Tim Cook nu mai este directorul general al Apple. John Ternus a preluat conducerea companiei

Apple are un nou director general începând cu 1 septembrie. John Ternus a preluat conducerea companiei de la Tim Cook, care a ocupat această funcție timp de 15 ani.

Tim Cook nu părăsește însă compania. Acesta a devenit președintele executiv al Consiliului de Administrație și va continua să se implice în relațiile Apple cu autoritățile și cu liderii politici din diferite țări.

Schimbarea fusese anunțată în luna aprilie și a fost aprobată în unanimitate de Consiliul de Administrație, potrivit comunicatului oficial Apple.

John Ternus lucrează la Apple din 2001 și a ocupat anterior funcția de vicepreședinte senior pentru inginerie hardware. În această poziție a fost implicat în dezvoltarea mai multor categorii importante de produse ale companiei.

Citeste și:  Cea mai gravă epidemie de Ebola din istoria Republicii Democratice Congo. Numărul deceselor a trecut de 3.000

Noul director general preia Apple într-o perioadă în care compania încearcă să recupereze diferența față de concurență în domeniul inteligenței artificiale și să găsească noi surse de creștere.

În timpul mandatului lui Tim Cook, vânzările anuale ale Apple au crescut de la aproximativ 108 miliarde de dolari la 416 miliarde de dolari, iar valoarea de piață a companiei a trecut de 4.500 de miliarde de dolari, potrivit unei analize publicate de Reuters.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.