208 stații de transport public din Brașov vor fi modernizate prin proiectul R.I.D.E.

Municipiul Brașov a semnat, la începutul acestei săptămâni, contractul de finanțare pentru proiectul „Smart City Brașov – Sisteme inteligente pentru managementul infrastructurii domeniului public Brașov.

„Am semnat contractul de finanțare cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru pentru un proiect pe care l-am depus la începutul acestui an și care vizează modernizarea refugiilor pentru călători. Refugiile pe care le vedem astăzi vor fi înlocuite cu unele moderne, dotate astfel încât călătorii să beneficieze de mai mult confort și siguranță atunci când așteaptă autobuzul, dar și de sisteme digitale de informare în timp real. Vor exista inclusiv soluții de eficiență energetică, prin utilizarea panourilor fotovoltaice. Am gândit un concept diferit, pe inele, astfel încât refugiile să fie adaptate zonei în care sunt amplasate. În centrul istoric vom avea un anumit model, adaptat specificului acestei zone, în cartiere un alt tip de refugiu, iar spre ieșirile din oraș și în zona metropolitană soluțiile vor fi, de asemenea, adaptate necesităților de acolo”, a declarant primarul George Scripcaru.

Citeste și:  Prima de 1.500 de lei a fost plătită pentru peste 183.000 de cadre didactice

Cele 208 stații au fost împărțite în trei categorii, în funcție de amplasarea lor și de nivelul de dotare: 20 de stații în Inelul 1 – zona centrală, 89 de stații în Inelul 2 și 99 de stații în Inelul 3.

În Inelul 1, care cuprinde 20 de stații din zona centrală, refugiile vor avea un design adaptat specificului istoric și turistic al Brașovului. Acestea vor beneficia de sisteme de informare digitală în timp real, conexiune Wi-Fi, prize USB, soluții pentru eficiență energetică și facilități destinate transferului multimodal.

În Inelul 2 vor fi modernizate 89 de stații situate în principal în zonele de legătură dintre cartiere. Refugiile vor fi eficiente energetic și vor facilita conexiunile dintre transportul public și mijloacele alternative de deplasare, precum bicicleta sau trotineta.

Citeste și:  Arta și divertismentul, asigurările, producția și industria alimentară au cea mai scăzută concurență la angajare

Alte 99 de stații, incluse în Inelul 3, vor beneficia de soluții destinate în principal zonelor rezidențiale și suburbane, cu accent pe accesibilitate, siguranță, eficiență energetică și confortul călătorilor care utilizează zilnic transportul public.

La nivelul întregului proiect sunt prevăzute facilități pentru persoanele cu mobilitate redusă, sisteme de supraveghere video, iluminat LED, panouri pentru informarea în timp real a călătorilor, sisteme fotovoltaice cu baterii și integrarea digitală cu sistemele de management al transportului public.

Noile refugii vor avea structuri modulare și vor fi realizate din materiale durabile, rezistente atât la intemperii, cât și la acte de vandalism.

Valoarea totală a investiției este de 17.459.900 de lei, din care 17.110.702 lei reprezintă finanțare nerambursabilă, respectiv 98% din valoarea eligibilă a proiectului.

Citeste și:  O învățătoare din Cristian a fost numită în conducerea Inspectoratului Școlar Județean Brașov

Proiectul, cod SMIS 356543, este finanțat prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027, Prioritatea 4 – O regiune cu mobilitate urbană durabilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.