Frații Tate, trimiși în judecată de DIICOT. Acuzații de trafic de minori, spălare de bani și acte sexuale cu un minor

Andrew și Tristan Tate au fost trimiși în judecată de procurorii DIICOT într-un dosar care vizează acuzații de trafic de minori, spălare de bani, act sexual cu un minor și influențarea declarațiilor, potrivit Agerpres.

Rechizitoriul a fost întocmit pe 31 august 2026 de DIICOT – Structura Centrală, iar dosarul a fost transmis Tribunalului București.

Andrew Tate, în vârstă de 39 de ani, este acuzat de trafic de minori, spălarea banilor în formă continuată, act sexual cu un minor în formă continuată și influențarea declarațiilor.

Tristan Tate, în vârstă de 38 de ani, este acuzat de complicitate la trafic de minori, spălarea banilor în formă continuată și influențarea declarațiilor.

Citeste și:  Trei premii de peste 75.000 de lei, câștigate la Loto 5/40 și Noroc. Biletele au fost jucate online

Procurorii susțin că, începând din anul 2012, Andrew Tate ar fi recrutat o fată care avea 15 ani și ar fi exploatat-o sexual în Marea Britanie și România. Acesta ar fi câștigat încrederea victimei pretinzând că intenționează să aibă o relație cu ea.

Ulterior, prin amenințări, șantaj emoțional, control permanent și agresiuni fizice, fata ar fi fost determinată să producă materiale pornografice și să desfășoare activități de videochat pe mai multe platforme, susțin anchetatorii.

În perioada în care victima ar fi fost exploatată, aceasta ar fi fost adusă în mod repetat în România și cazată în mai multe imobile din Voluntari, Tunari și zona Pipera.

Citeste și:  208 stații de transport public din Brașov vor fi modernizate prin proiectul R.I.D.E.

Tristan Tate ar fi cunoscut faptul că victima era minoră și ar fi contribuit la exploatarea acesteia, prin administrarea conturilor de videochat, monitorizarea activității și gestionarea banilor obținuți.

Cei doi frați ar fi obținut în total 1.251.833,30 de dolari, reprezentând aproximativ 80% din veniturile generate de activitatea victimei, conform informațiilor prezentate de TVR Info.

Andrew Tate este acuzat și că ar fi întreținut în mod repetat acte sexuale cu o altă fată în vârstă de 15 ani, în perioada decembrie 2020 – jumătatea anului 2021.

Procurorii susțin, de asemenea, că frații Tate ar fi încercat să influențeze declarațiile unor persoane implicate în dosar.

Citeste și:  RATBV crește frecvența curselor, odată cu începerea noului an școlar

DIICOT a solicitat confiscarea a patru autoturisme de lux, evaluate la aproximativ 825.000 de euro, precum și a echivalentului sumei de peste 1,25 milioane de dolari. Anchetatorii cer și obligarea inculpaților la plata a 122.168,51 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Trimiterea în judecată reprezintă încheierea anchetei penale și sesizarea instanței, fără a înlătura principiul prezumției de nevinovăție. Acuzațiile urmează să fie analizate de judecători.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.