Au început pregătirile pentru Cerbul de Aur 2019: Înscrierea concurenţilor este în toi – toate datele aici

Începând de astăzi, ediția cu numărul 19 a Festivalului Internațional Cerbul de Aur își așteaptă concurenții. Joi, 6 iunie, organizatorii au deschis înscrierile pentru Concursul internaţional de interpretare.
Evenimentul va avea loc în a doua parte a lunii august, spectacolele urmând să se desfășoare pe parcursul a trei seri.

Artiştii care doresc să participe la concurs se pot înscrie până în data de 6 iulie a.c., pe site-ul oficial al evenimentului, cerbuldeaur.ro, unde este publicat şi Regulamentul Festivalului Concurs.

La finalul perioadei de înscrieri, juriul selecţiei va decide artiştii care vor intra în competiţie. Dintre aceștia, doar 12 concurenţi rămân în concurs și vor avea șansa de a câștiga unul dintre cele patru premii ale Festivalului, în valoare totală de 55 de mii de euro, sau unul dintre premiile speciale.

Citeste și:  Soluție pentru nevoia de forță de muncă a firmelor din județul Brașov

Cu o tradiție de 51 de ani, Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a devenit cel mai mare festival internaţional de muzică organizat în România, iar anul acesta va avea loc la finalul lunii august a.c., în Braşov.

În 2018, televiziunea publică a reluat organizarea Festivalului Internațional Cerbul de Aur după o întrerupere de nouă ani, reunind pe scena din Piața Sfatului din Brașov nume importante ale industriei muzicale din România și din străinătate.

Televiziunea Română își respectă promisiunea de a continua organizarea evenimentului, iar pentru ediția din acest an, echipa TVR a pregătit un format format inedit, cu două zile de concurs, o Gală de premiere şi evenimente adiacente.

Citeste și:  Casa Artelor din Sibiu și-a deschis oficial porțile. Peste 200 de meșteșugari vor fi susținuti în primul an de activitate

Festivalul se va încheia cu un spectacol folcloric care va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.

Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.

Despre Festivalul Internaţional Cerbul de Aur:

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 18 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2018, la aniversarea celor 50 de ani de la debut. Evenimentul a devenit cel mai mare festival internaţional de muzicã organizat în România şi, în mod tradiţional, la Brașov.

De-a lungul anilor, acest prestigios festival a găzduit apariţii sau recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Barbara, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow, James Blunt, Amy Macdonald, Nicole Scherzinger şi mulţi alţii.

Citeste și:  România, campioană europeană la culturism și fitness pentru al treilea an consecutiv! 105 de medalii obținute la Santa Susana (Spania)

Prin calitatea actelor artistice prezentate, „Cerbul de Aur” este nu doar un brand de prestigiu al TVR, ci şi unul naţional, spectacolele organizate în cadrul festivalului adunând de un număr impresionant de spectatori şi telespectatori din întreaga ţară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.