
Ansamblul Folcloric „Poienița” Brașov deschide înscrierile pentru noi membri, oferind copiilor, adolescenților și tinerilor posibilitatea de a participa gratuit la cursuri de dans popular. Activitățile se desfășoară la Centrul Cultural Reduta, iar înscrierile sunt deschise până pe 31 octombrie 2026.
Potrivit unui anunț transmis de Consiliul Județean Brașov, persoanele interesate pot opta pentru una dintre cele trei grupe, în funcție de vârstă și experiență:
- Începători (6–9 ani) – pentru cei care fac primii pași în dansul popular.
- Intermediari (9–14 ani) – pentru participanții care au deja experiență și doresc să se perfecționeze.
- Avansați (peste 14 ani) – pentru cei care practică deja dansul popular.
Prin aceste cursuri gratuite, Ansamblul „Poienița” își propune să promoveze folclorul și tradițiile românești, oferind participanților ocazia de a-și dezvolta abilitățile artistice și de a învăța să lucreze în echipă.
Înscrierile se fac online, până la data de 31 octombrie 2026, prin completarea formularului pus la dispoziție de Centrul Cultural Reduta.
Formular de înscriere – Ansamblul Folcloric „Poienița” Brașov
Participarea la cursuri este gratuită.