Prefectul Capitalei a demisionat în semn de protest față de numirea lui Marian Neacșu la Ministerul de Interne: „O sfidare pentru toți oamenii decenți”

Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, și-a anunțat miercuri, 21 octombrie 2026, demisia din funcție, în semn de protest față de numirea lui Marian Neacșu la conducerea Ministerului Afacerilor Interne. Acesta critică decizia PSD de a încredința portofoliul unei persoane care a fost condamnată penal.

Andrei Nistor și-a explicat decizia într-o postare pe Facebook, în care a calificat numirea noului ministru drept „o sfidare pentru toți oamenii decenți” din Ministerul Afacerilor Interne.

Marian Neacșu a fost condamnat definitiv în 2016 la șase luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, după ce și-a angajat fiica la biroul său parlamentar. Ulterior, acesta a beneficiat de reabilitare juridică.

Citeste și:  Corul Madrigal deschide turneul național de Crăciun la Brașov, cu două spectacole la Teatrul „Sică Alexandrescu”

Într-o reacție transmisă miercuri, PSD a apărat numirea lui Marian Neacșu, subliniind că a intervenit reabilitarea de drept și că noul ministru are cazierul judiciar curat. Social-democrații au acuzat USR că aplică standarde diferite în evaluarea integrității politicienilor.

În mesajul prin care și-a anunțat demisia, Andrei Nistor a solicitat continuarea a două proiecte importante pentru Prefectura Capitalei: digitalizarea instituției și identificarea unei soluții pentru sediul acesteia.

Fostul prefect a precizat că proiectul de digitalizare beneficiază deja de finanțare din partea Primăriei Municipiului București și că soluția tehnică a fost aleasă, oferindu-se să contribuie gratuit la implementarea acestuia.

Totodată, Nistor a atras atenția asupra cheltuielilor cu sediul Prefecturii, susținând că instituția plătește aproximativ 50.000 de euro lunar către RAAPPS, pentru chirie și utilități. El a propus mai multe variante pentru reducerea acestor costuri, inclusiv mutarea instituției într-un alt imobil.

Citeste și:  Program de perfecționare gratuit pentru peste 3.000 de specialiști din asistență socială care lucrează cu persoane vârstnice

Andrei Nistor le-a mulțumit angajaților Prefecturii pentru colaborare și și-a exprimat speranța că viitorul prefect va continua proiectele începute în timpul mandatului său.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.