Corona Brașov a învins DVTK Jegesmedvek cu 4-3, după prelungiri, în Erste Liga

Corona Brașov a obținut o victorie importantă în Erste Liga la hochei pe gheață, după ce a învins formația maghiară DVTK Jegesmedvek cu scorul de 4-3, după prelungiri, duminică, 1 noiembrie 2026, în deplasare.

Brașovenii au început excelent partida și au încheiat prima repriză în avantaj, scor 3-0. Golurile au fost marcate de Jared Michael Van Wormer și Balazs Gajdo, acesta din urmă reușind o dublă.

După o repriză secundă fără goluri, gazdele au revenit spectaculos în ultimul act și au restabilit egalitatea, 3-3, trimițând partida în prelungiri.

Corona a reușit să obțină victoria prin golul marcat de Colby William McAuley, încheind întâlnirea cu două puncte importante în clasamentul competiției.

Citeste și:  Victorie categorică pentru Corona Brașov! Handbalistele au învins Dunărea Brăila cu 34-19 în Liga Florilor

Formația brașoveană a fost singura echipă din România care a câștigat partida disputată duminică în Erste Liga. Celelalte reprezentante românești, ACSH Gheorgheni, Sport Club Miercurea Ciuc și Fenestela 68, au fost învinse în meciurile lor.

În urma rezultatului, Corona Brașov ocupă locul al doilea în clasament, cu 30 de puncte din 13 partide, la un punct în urma liderului DEAC Debrecen, care a disputat 14 meciuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.