Corona Science Day, eveniment dedicat științei și educației, are loc astazi, 11 noiembrie, la Aula Universității din Brașov. Manifestarea va reuni elevi, profesori, cercetători și reprezentanți ai mediului academic, într-un demers de promovare a științei, a inovației și a dialogului dintre educație și cercetare.
Printre participanți se va afla și o echipă de elevi pasionați de robotică, de la colegiile brașovene Andrei Șaguna și Grigore Moisil, alături de Centrul pentru Studii Complexe. Aceștia vor pregăti o expoziție de idei generatoare în știință, menită să stimuleze curiozitatea și creativitatea tinerilor.
Programul pregătit de Centrul pentru Studii Complexe va include și discuții interactive în care filme cunoscute de la Hollywood vor deveni puncte de plecare pentru explorarea unor concepte științifice. Printre producțiile alese se numără „Passengers”, „Avatar” și „Agora”, prin intermediul cărora participanții vor putea descoperi conexiuni între fizică, biologie, filosofie și tehnologie.
La standul Centrului pentru Studii Complexe vor fi prezentate și două experimente interactive: unul bazat pe un sistem de pendule, care ilustrează relația dintre energie și structură, și un proiect intitulat „Planta care cântă”, prin care sunt explorate legăturile dintre organismele vii, sunet și mediul înconjurător.
Un alt punct de interes va fi spațiul dedicat elevilor de liceu, unde aceștia vor fi provocați să formuleze întrebări și ipoteze despre inteligența organismelor fără creier, modul în care plantele percep mediul, originile elementelor chimice din corpul uman sau limitele inteligenței artificiale.
Evenimentul se înscrie în contextul Zilei Mondiale a Științei pentru Pace și Dezvoltare, celebrată de UNESCO, și are ca temă în 2026 „Common Ground Through Science Diplomacy” (Puncte comune prin diplomația științifică). Inițiativa își propune să încurajeze colaborarea dintre cercetători, profesori și tineri și să arate că știința poate crea punți între domenii diferite de cunoaștere.
