Duminică, 9 noiembrie, la ora 18:00, a avut loc decernarea premiilor celei de-a XIII-a ediții a „Săptămânii Comediei” de la Brașov, desfășurată la Teatrul „Sică Alexandrescu” și AFI Brașov, în perioada 2-8 noiembrie!
O săptămână cu spectacole de teatru: „Comedia erorilor”, un spectacol prezentat de Teatrul Nottara din București, „Lirda”, o piesă prezentată de Teatrul de Comedie din București, „Muzici și faze”, comedie prezentată de Teatrul Excelsior din București, „Ulciorul sfărâmat”, piesă prezentată de Teatrul „Stela Popescu” din București, „Regina nopții”, piesă prezentată de Teatrul de Comedie Galați, și povestea muzicală „Mai e vreun candidat?”, după faimoasa piesă „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale!
În afara concursului, Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov a prezentat „O zi mai lungă decât veacul”, premieră pe țară a dramaturgului Cinghiz Aitmatov, în regia Marianei Cămărășan, o incursiune fascinantă în universul lui Aitmatov, care vorbește despre valorile fundamentale ale identității, iubirii și memoriei, o alegorie despre reconectare și gândire liberă!
Ideea lui Aitmatov: „Dacă ne pierdem cimitirele, legendele, limba, devenim mankurți. O zi obișnuită, dacă o trăiești cu toată memoria neamului tău, durează un veac.” Este considerat unul dintre cele mai importante romane sovietice despre identitate și a fost interzis parțial la început, pentru aluzia la mankurți.
Interpretări excepționale făcute de către actorii Gabriel Costea, Demis Murariu și Dan Cogălniceanu! Păcat că actorii brașoveni nu au fost prezenți și ei în cadrul festivalului cu o comedie, mai ales că avem actori de comedie foarte buni!
Premiile acordate de juriul festivalului, alcătuit din teatrologul dr. Maria Zănescu, critic de teatru și președinta juriului, dr. Alina Epingeac și poetul Doru Mareș, au fost pe o zonă de așteptare atât din partea spectatorilor, cât și din partea artiștilor!
Astfel, premiile au fost:
- Marele câștigător este chiar „Regina nopții”, de Leta Popescu – Teatrul Fani Tardini Galați, care a luat 4 din 7 premii.
- Cel mai bun spectacol: „Regina nopții” – Teatrul Excelsior București.
- Cea mai bună regie: Leta Popescu (pentru „Regina nopții” + „LIRDA”).
- Cea mai bună scenografie: Bogdan Spătaru – „Regina nopții”.
- Cea mai bună actriță: Oana Mogoș – rolul Valerica în „Regina nopții”.
- Cel mai bun actor: Adrian Nicolae – „Comedia erorilor”, Teatrul Nottara.
Felicitări organizatorilor celei de-a XIII-a ediții a „Săptămânii Comediei” de la Brașov – Ministerul Culturii, Centrul Cultural Apollonia, Primăria Municipiului Brașov, Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov și Asociația AS CULT Brașov!
Autor: Prof. Dr. Valentin Muntean


