Primăria Brașov vine cu noi clarificări privind actualizarea datelor pentru locurile de parcare rezidențiale. Municipalitatea a publicat răspunsuri la zece întrebări frecvente, referitoare la documentele necesare, mașinile înmatriculate în alte județe, autoturismele în leasing sau de serviciu și situațiile în care aceeași mașină figurează pe două abonamente de parcare.
Cine trebuie să depună documentele în această etapă
Trebuie să facă actualizarea persoanele care nu au depus documentele, nici fizic, nici online, în etapele anterioare din 2025 și 2026. De asemenea, sunt vizate persoanele care au intervenit modificări în privința domiciliului, autoturismului sau numărului de înmatriculare de la ultima actualizare.
Un singur autoturism nu poate avea două locuri de parcare
O situație întâlnită este cea a familiilor în care soțul și soția dețin câte un loc de parcare, dar folosesc același autoturism, aflat în proprietate comună.
Potrivit regulamentului, nu pot fi păstrate două locuri de parcare pentru aceeași mașină. În acest caz, unul dintre soți trebuie să renunțe la locul de parcare, opțiunea fiind disponibilă în aplicație, pentru ca actualizarea celui de-al doilea loc să poată continua.
Mașinile înmatriculate în alte județe
Conform noului regulament, locurile de parcare pot fi atribuite doar pentru autoturismele înmatriculate în Brașov. Există însă o excepție pentru mașinile aflate în leasing: chiar dacă firma de leasing nu este din Brașov și autoturismul nu este înmatriculat în județ, actualizarea poate fi validată dacă utilizatorul are domiciliul în Brașov și încarcă în platformă contractul de leasing.
Și persoanele care folosesc mașini de serviciu pot beneficia în continuare de abonament, cu două condiții: autoturismul să fie înmatriculat în Brașov, iar solicitantul să prezinte un contract de comodat autentificat.
De ce este necesară cartea de identitate a mașinii
Documentul este solicitat pentru verificarea lungimii autoturismului. Potrivit regulamentului, lungimea maximă admisă pentru un autovehicul care beneficiază de loc de parcare rezidențială este de 5,2 metri.
În cazul în care platforma afișează mesajul „Numărul de înmatriculare există deja pe un abonament activ”, reprezentanții municipalității precizează că acesta poate apărea dacă documentele necesare pentru locul respectiv au fost deja actualizate.
Unde pot fi depuse documentele și ce acte sunt necesare
Cetățenii pot apela la oricare dintre centrele de suport, însă recomandarea Primăriei este să se adreseze centrului din zona în care locuiesc, pentru a evita timpii mari de așteptare. De exemplu, municipalitatea atrage atenția că mulți locuitori din Tractorul au mers la centrul de la Gară, deși la cel de la Rulmentul era mai puțină aglomerație.
Pentru actualizarea datelor sunt necesare:
- cartea de identitate, cu adresa la care se află locul de parcare; pentru cărțile electronice de identitate este necesară și dovada domiciliului;
- talonul autoturismului înmatriculat în Brașov, cu ITP valabil;
- cartea de identitate a vehiculului;
- asigurarea RCA;
- contractul de comodat autentificat, dacă mașina este folosită în baza unui astfel de contract;
- contractul de leasing, în cazul autoturismelor aflate în leasing.
În cazul mașinilor în leasing, talonul sau contractul trebuie să menționeze că utilizatorul are domiciliul în Brașov.
Ce criteriu contează pentru păstrarea locului de parcare
Primăria precizează că înmatricularea autoturismului în Brașov este o condiție obligatorie, cu excepția vehiculelor înmatriculate pe societăți de leasing. Astfel, simplul fapt că o persoană deține un apartament în municipiu și plătește impozit pentru acesta nu înlocuiește condiția referitoare la înmatricularea mașinii.
Clarificările au fost publicate în contextul ultimei etape de actualizare a bazei de date privind locurile de parcare rezidențiale din Brașov.
