Preşedintele Klaus Iohannis va avea luni, la ora 12,00, la Palatul Cotroceni, o şedinţă de evaluare a măsurilor de gestionare a epidemiei COVID-19 cu premierul şi cu membri ai Guvernului.
La întâlnire participă premierul Ludovic Orban, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, ministrul Economiei, Virgil Popescu, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
La finalul şedinţei, preşedintele Klaus Iohannis va susţine o declaraţie de presă.