Ce trebuie să facă rudele unui decedat din cauza COVID-19

Ministrul Sănătăţii a emis un nou ordin pentru aprobarea Protocolului specific privind managamentul după decesul pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus. Protocolul prevede reguli stricte pentru angajaţii firmelor de pombe funebre, dar şi o procedura rapidă pentru înmormântarea celor decedaţi după ce au fost infectaţi cu noul virus.

,,În cazurile spitalizate pentru care în perioada internării în unitatea sanitară se confirmă diagnosticul de infecţie cu SARS-CoV, evoluţia fiind urmată de deces, autopsia cadavrului pentru a confirma diagnosticul clinic de deces deja confirmat prin analize de laborator nu mai este necesară, este de evitat din cauza riscurilor de transmitere a bolii infectocontagioase”, se arată în Ordinul 570, publicat în Monitorul Oficial.

Certificatul de deces va fi completat şi eliberat de medicul curant al pacientului din secţia de spital. Protocolul se aplică şi următoarele cazuri de deces: persoanelor aflate în izolare la domiciliu şi persoanelor aflate în carantină, în evidenţa direcţiilor de sănătate publică sau a altor instituţii ale statului. În aceste situaţii medicul de familie este cel care eliberează certificatul medical constatator al decesului, în baza fişei medicale a pacientului.

Citeste și:  România a primit avizul formal al OCDE în domeniul politicilor educaţionale

Pacienţii cu Covid primesc brăţări de identificare, se arată în ordin.

,,În ceea ce priveşte identificarea persoanei la internare, pe perioada epidemiei, pacienţii confirmaţi cu SARS-CoV2 vor primi brăţată de identificare cu numele şi prenumele, completate lizibil şi verificate în baza documentului de identitate”, se mai arată în Ordinul 570.

Rudele vor fi anunţate telefonic în legătură cu decesele.

,,Aparţinătorii vor fi informaţi telefonic de către unităţile sanitare în legătură cu cazurile severe şi despre survenirea decesului. În cazul decesului se va indica prezentarea la spital pentru ridicarea decedatului în termen de 24 de ore de la deces, pentru aparţinătorii care locuiesc la o distanţă mai mică de 100 km de locul decesului şi de maximum 48 de ore dacă aceştia locuiesc la o distanţă mai mare de 100 km sau în situaţii speciale”, potrivit noului Protocol specific.

Totodată, în document scrie că ieşirea aparţinătorului din izolare sau carantină pentru confirmarea decesului nu este permisă. Mai mult, dacă aparţinătorul sau delegatul acestuia nu se prezintă în intervalul de timp prevăzut anterior, se va elibera certificatul medical constatator al decesului. În această situaţie, asistentul social sau o persoană delegată în acest sens din unitatea medicală va anunţa de urgenţă serviciul social de pe lângă primăria locală şi va declara decesul la oficiul de stare civilă.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

Persoana decedată va fi transportată de la spital la morgă în saci impermeabili dubli.

„Cadavrul persoanei decedate ca urmare a infecţiei COVID-19 confirmată prin teste de laborator fără leziuni traumatice nu se îmbălsămează. Cadavrul va fi aşezat într-un sac impermeabil dublu şi ermetic închis cu fermoar şi va fi pulverizat cu produse biocide tip TP22 (pe bază de formol). Personalul care, potrivit atribuţiilor, manipulează cadavrul, îmbrăcămintea şi obiectele contaminate cu secreţii ale persoanei decedate şi transportă cadavrul către spaţiile special destinate va purta obligatoriu echipament individual de protecţie”, potrivit Ordinului 570.Protocolul stabilește și ce au de făcut rudele celor care mor de COVID-19.

Potrivit Protocolului, echipamentele individuale de protecţie pentru aparţinătorii decedatului care vor parcurge procedura de identificare a cadavrului vor fi asigurate cu titlu gratuit de către unitatea sanitară în care a fost internat pacientul. Aparţinătorii decedatului care parcurg procedura de identificare a cadavrului vor purta obligatoriu echipament de protecţie de unică folosinţă. Au nevoie de un halat de unică folosinţă, de o mască facială, botoşei şi mănuşi.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

Cel mult două persoane dintre aparţinătorii decedatului pot vedea cadavrul numai după ce îmbracă echipamentul individual de protecţie. În caz de identificare pozitivă vor semna o declaraţie şi se va completa într-un registru special.

În Protocol mai scrie că înhumarea/incinerarea se va efectua în cel mai scurt timp disponibil cu sicriul sigilat. Familia sau reprezentanţii autorităţilor publice locale (pentru cazurile sociale) sunt cei care aduc sicriul în care se pune cadavrul.

Nu în ultimul rând, în Ordinul 570 scrie clar că se pot face autopsii medico-legale numai în cazurile de suspiciune/confirmate cu noul coronavirus, însă, doar pe baza ordonanţei emise de organele de cercetare penală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.