Jale la Spitalul Județean Brașov: Un angajat a povestit totul

Un cadru medical al Secției Chirurgie Plastică de la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Brașov trage un semnal de alarmă, în plină criză generată de noul coronavirus, până nu e prea târziu, potrivit brasovtv.

Într-un mesaj adresat redacției, angajatul povestește totul:

,,- lucrăm doar cu mănuși și simple măști chirurgicale;

  • avem echipamente de protecție adecvate, inclusiv măști cu filtru hepa, dar puține și nu avem voie să le folosim personal, le predăm din tură în tură;
  • le putem folosi doar dacă pacientul devine simptomatic, dar atunci este prea târziu, am putea fi toți infectați;
  • pacienții vin netestați;
  • niciun cadru medical al secție nu a fost testat și nu există vreo programare pentru testare, mai ales după ce s-a întâmplat pe Chirurgie II și Chirurgie III;
  • e panică și la Radiologie, în urma pacienților pozitivi găsiți până acum;
  • exista valuri de internări, vin pacienți sus, fără testare și se face doar un triaj verbal la cort, pe încredere, pe propria răspundere a pacienților. De multe ori, bolnavii poate nici nu știu că sunt pozitivi;
  • ce s-a întâmplat pe Chirurgie II și III se poate întâmpla în orice moment și pe altă secție;
  • cadrele medicale poartă mănuși, mască simplă chirurgicală, bonetă și hainele normale de muncă pe care le iau acasă și fiecare le spală cum poate și cu ce poate;
  • personalul dorește purtarea permanentă a echipamentului de protecție, a măștii cu filtru hepa, a combinezoanelor, dar nu sunt destule la o secție de 26 de paturi, 3 medici, 22 de asistente și 14 infirmiere;
Citeste și:  Un nou început: ceremonia de constituire a Consiliului Judeţean Braşov

-personalul medical vrea să lucreze cu calm, în liniște și în siguranță, pentru familiile lor și pentru comunitate.”

Contactat telefonic, șeful Secției Chirurgie Plastică de la Spitalul Județean Brașov, doctorul Dan Grigorescu, nu a confirmat necesitatea folosirii echipamentului COVID-19 la acest moment, în compartimentul pe care îl conduce.

2 thoughts on “Jale la Spitalul Județean Brașov: Un angajat a povestit totul

  1. „Guralivul” Dr. Dan Grigorescu știe el când și cum trebuie folosit echipamentul de protecție împotriva Covid 19 de către personalul din subordine! Pe bune? O fi vreun clarvăzător! Cum își dă seama Grigorescu Dan dacă un pacient, internat pe secția pe care o conduce, este sau nu purtător? Doar avem destule cazuri de persoane asimptomatice, nu? Cine îi dă dreptul să expună personalul medical? Să se facă cloșcă pe viața lui, nu pe a personalului medical din subordine! Echipamentele acestea de protecție le dă din cămara proprie? este halucinantă această decizie. Își asumă „guralivul” toate riscurile prin decizia luată?
    Un cadru medical al Secției Chirurgie Plastică de la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Brașov trage un semnal de alarmă, în plină criză generată

  2. „Guralivul” Dr. Dan Grigorescu știe el când și cum trebuie folosit echipamentul de protecție împotriva Covid 19 de către personalul din subordine! Pe bune? O fi vreun clarvăzător! Cum își dă seama Grigorescu Dan dacă un pacient, internat pe secția pe care o conduce, este sau nu purtător? Doar avem destule cazuri de persoane asimptomatice, nu? Cine îi dă dreptul să expună personalul medical? Să se facă cloșcă pe viața lui, nu pe a personalului medical din subordine! Echipamentele acestea de protecție le dă din cămara proprie? este halucinantă această decizie. Își asumă „guralivul” toate riscurile prin decizia luată?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.