Unitatea de Primire Urgențe Brașov a fost dotată cu o cabină securizată pentru recoltarea probelor biologice de la pacienții care se prezintă în urgență. Cu ajutorul acestei cabine interacțiunea dintre pacient și personalul medical este mult diminuată, astfel că posibilitatea de contaminare este foarte mult redusă. Valoarea achiziției este de 7.000 de euro și a fost realizată din sponsorizări.
Cabina în va proteja atât pe medicii de la urgențe cât și pe pacienți să evite infectarea cu coronavirus. Dezinfectarea cabinei se face foarte ușor datorită suprafețelor super-lavabile, ea putând fi reutilizată la câteva minute de la consultarea unui pacient.