Urmărire ca-n filme pe străzile Brașovului. Un tânăr de 22 de ani a fost reținut de lucrătorii BCCOA Brașov după ce a forțat un filtru de Poliție și a lovit o mașină a Brigăzii de Combaterea Criminalității Organizate și Antidrog.
Tânărul era monitorizat de mai multă vreme pentru activități de trafic de droguri de risc. Ieri, un filtru de Poliție a încercat să-l oprească sub pretextul unei verificări legate de Ordonanțele Militare. Tânărul a accelerat și a trecut prin filtru.
Lucrătorii BCCOA au pornit în urmărirea lui și au încercat să-l blocheze pe strada 11 iunie 1848, punând o mașină de-a latul străzii. Tânărul a lovit mașina, încercând să spargă blocada.
Pentru că nu a reușit să treacă de baraj, tânărul a coborât din mașină și a fugit. Lucrătorii l-au prins și l-au imobilizat.
Acuzat de trafic de droguri de risc, tânărul riscă până la 15 ani de închisoare.