Lovitură pentru Klaus Iohannis: Avocatul Poporului a atacat la CCR ‘Starea de alertă’

Avocatul Poporului, Renate Weber, a anunțat că a atacat la CCR declararea stării de alertă, care va începe după 15 mai. „Nu se poate să lăsăm la îndemâna unor organe ale administrației de stat sau locale acest mecanism de restricționare a drepturilor. Ele trebuie să pună în aplicare aceste urgențe. Nu există o definiție a stării de alertă ca să ne dăm seama când poate fi ea decretată”, a declarat Renate Weber, potrivit stiripesurse.ro
Avocatul Poporului apreciază că delegarea unor atribuții de legiferare către autorități administrative, având ca finalitate restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale încalcă principiul separației puterilor, precum şi prevederile constituționale potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării (art. 1 alin. (5), art. 53 și 61 alin. (1) din Constituția României.

Citeste și:  Literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei vor fi luminate în portocaliu, astăzi, pentru a marca Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor

În esență, Avocatul Poporului consideră că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu respectă principiul previzibilității legii prin definirea defectuoasă a „stării de alertă”, care, neavând consacrare constituțională, presupune o circumstanțiere detaliată, la nivel infraconstituțional, a cazurilor în care se poate declara. În realitate, legea prevede doar că se pot lua de către organe administrative orice măsuri, deci inclusiv de restrângere a exercițiului unor drepturi, deși art. 53 din Constituție prevede clar că acest lucru poate fi făcut numai prin lege.

În lipsa prevederii unui termen pentru care se poate dispune starea de alertă, ba mai mult, reglementarea posibilității extinderii acestuia prin act administrativ, se ajunge în ipoteza în care restrângerea temporară a exercitării unor drepturi și libertăți fundamentale capătă caracterul unei îngrădiri permanente aducând astfel atingere însuși dreptului, ceea ce este contrar art. 53 alin. (2) din Constituție.

Citeste și:  Lucrările pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase din Brașov, gata de start

Potrivit prevederilor constituționale, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Autoritățile administrației publice nu au o asemenea competenţă, misiunea lor fiind aceea de a asigura executarea legilor.

Întreaga motivație pe care se bazează opinia Avocatului Poporului se regăsește pe site-ul instituției, la secțiunea Contencios Constituțional – Excepții de neconstituționalitate – 2020, sau accesând link-ul.
Avocatul Poporului apreciază că delegarea unor atribuții de legiferare către autorități administrative, având ca finalitate restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale încalcă principiul separației puterilor, precum şi prevederile constituționale potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării (art. 1 alin. (5), art. 53 și 61 alin. (1) din Constituția României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.