Compania Naţională de Investiţii desfăşoară procedura de achiziţie a realizării studiului de fezabilitate pentru proiectul „Reabilitare şi modernizare DJ 102I Valea Doftanei (Prahova) – Brădet (Braşov)”. Lungimea totală a drumului este de aproximativ 24 de km, din care 13,684 km sunt pe teritoriul judeţului Braşov. Procedura a fost demarată imediat după ce, în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Braşov din 8 aprilie, aleşii au aprobat predarea în folosință gratuită către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, prin Compania Națională de Investiții, a amplasamentului drumului judeţean DJ 102I, în vederea realizării obiectivului de investiții „Reabilitare și modernizare DJ 102I, limită de județ Prahova – DN 1A Șanțuri”.
Potrivit reprezentanţilor CNI, drumul va fi reabilitat şi modernizat, urmând să aibă două benzi de circulaţie şi o lăţime de opt metri. În cadrul proiectului vor fi refăcute toate podurile şi podeţele de pe traseu. Deschiderea ofertelor pentru realizarea studiului de fezabilitate este programată pentru data de 19 mai. Termenul de finalizare a SF-ului, potrivit caietului de sarcini, este de patru luni.
„Mă bucur că astfel se materializează demersurile noastre privind realizarea unei căi rutiere alternative la DN 1 şi DN 1A, prin modernizarea drumului Câmpina – Valea Doftanei – Săcele. Încă de la începutul lunii februarie am purtat discuţii atât cu conducerea Ministerul Dezvoltării, cât şi cu reprezentanţii autorităţilor locale din Prahova, pentru a găsi de comun acord o soluţie de finanţare a acestui proiect, având în vedere că prin implementarea lui se va rezolva problema traficului aglomentat de pe DN 1 şi se va putea deschide şi mai mult zona Săcele – Valea Doftanei pentru dezvoltarea turismului. Faptul că Ministerul Dezvoltării, prin CNI, a fost de acord cu propunerea noastră de a prelua investiţia şi a o duce la bun sfârşit reprezintă un ajutor pentru administraţiile publice judeţene din Braşov şi Prahova, care sunt scutite de alocarea unor fonduri importante din bugetul local pentru realizarea proiectului”, spune preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.
- Stiri
- 6 mai 2020
- fără commentarii