Examene pe timp de pandemie. Evaluarea Națională și Bac-ul vor avea loc în aceste condiții

Autorităţile vor lua toate măsurile pentru a reduce ”la maxim” orice risc de infectare cu COVID 19 a elevilor care vor susţine în acest an examenele de Evaluare naţională şi Bacalaureat, a declarat prim-ministrul Ludovic Orban.

„Noi o să luăm toate măsurile posibile: dezinfectarea şcolilor, nici un copil nu va intra fără mască, supravegherea copiilor, o să fie un număr mic de elevi în clasă, astfel încât să se poată respecta toate distanţele. Suntem gata să luăm şi alte forme de măsuri (…) care practic permit izolarea persoanelor. Deci vom lua toate măsurile pentru a elimina riscurile de infectare a elevilor. Profesorii, de asemenea, vor purta mască, deci nu cred că există riscuri şi nu cred că părinţii trebuie să se teamă de aceste examene, pentru că vom încerca să organizăm în perioada de după 2 iunie şi examenele de asemenea natură încât să reducem la maxim orice risc de infectare a elevilor”, a declarat Ludovic Orban, joi, într-o conferinţă de presă la Uzina Ford Craiova, întrebat cine garantează că elevii care vor susţine examenele de Evaluare naţională şi Bacalaureat nu se vor infecta cu COVID 19.

Citeste și:  Cu ce se ocupă, de fapt, parlamentarii României?

Premierul a subliniat, în context, importanţa acestor examene pentru cariera ulterioară a elevilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.