Elevii de a VIII-a și a XII pot merge la școală din 2 iunie: Măsurile de siguranță luate la Brașov

Reprezentanții Primăriei Brașov s-au întâlnit astăzi cu inspectorul școlar general al județului, Ovidiu Florin Tripșa, cu reprezentanții Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență și ai direcțiilor de specialitate pentru a pune la punct programul de activități și măsuri de prevenire a răspândirii coronavirusului în instituțiile de învățământ în care, din 2 iunie, va începe pregătirea elevilor în vederea susținerii examenelor naționale.

Pentru a reduce riscurile răspândirii coronavirusului Primăria Brașov va asigura activitatea de dezinfecție în toate unitățile de învățământ în care se desfășoară activități de pregătire a elevilor, examene naționale sau înscrieri și va pune la dispoziția unităților de învățământ 400 de dispensere pentru săpun și dezinfectant de mâini, 2.000 de litri de dezinfectant de mâini, 3.000 de litri de săpun, 250 de termometre cu infraroșu, 620 de dispensere cu prosoape de hârtie, 13.500 de măști de protecție pentru protejarea personalului care asigură înscrierea în grădinițe (pentru elevii de clasa a VIII-a și a XII-a, ca și pentru cadrele didactice implicate în activitatea de pregătire și de supraveghere la examen, necesarul de măști este asigurat de Ministerul Educației) și concentrate pentru producerea a aproximativ 600.000 de litri de dezinfectat suprafețe. Aceste cantități au fost stabilite în urma necesarului evaluat la nivelul Inspectoratului Școlar Județean, pentru toate unitățile de învățământ din Brașov.

Citeste și:  Cod portocaliu şi Cod galben de ninsori şi viscol în aproape jumătate din ţară, până miercuri dimineaţa

„După ce am primit și ultimele detalii din partea Ministerului Educației, pe care le-am aflat și noi aseară, am avut o întâlnire cu inspectorul general școlar, cu colegii de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență și cei din direcțiile de specialitate ale primăriei, în care am stabilit ce avem de făcut în perspectiva deschiderii activităților educaționale pentru examenele naționale care urmează să se deruleze în luna iunie. Am făcut un inventar al unităților de învățământ și al necesarului de materiale, cu toate condițiile care trebuie îndeplinite, în așa fel încât Primăria Municipiului Brașov să asigure pentru toate unitățile de învățământ tot ceea ce este necesar și este prevăzut în actele normative emise de minister. Concret, am decis să distribuim termometre pentru a măsura temperatura corporală, substanțe dezinfectante și dispersoare, precum și să procedăm la o dezinfecție a tuturor unităților de învățământ unde se vor desfășura activitățile de pregătire pe raza municipiului Brașov. Facem acest lucru într-un mod unitar, în așa fel încât să avem o coerență din acest punct de vedere și să stabilim foarte clar ce avem noi de făcut și ce au de gestionat directorii de școli și Inspectoratul Școlar general prin intermediul personalului din subordine. Facem, aceste lucruri preventiv, ca să nu punem în pericol nici profesorii, nici elevii, și să asigurăm toate condițiile necesare pentru buna desfășurare a activităților în domeniul educațional. Totodată, am discutat  cu domnul inspector să începem și programul de investiții, de amenajări, reparații stabilit la începutul anului, acolo unde sunt necesare aceste lucrări, pentru perioada care ar fi trebuit să fie vacanța de vară, în așa fel încât să pregătim deschiderea anului școlar în luna septembrie. Sperăm că vom depăși această perioadă dificilă și o să rezolvăm aceste lucruri“, a declarat reprezentantul Primăriei Municipiului Brașov, la finalul întâlnirii. 

Citeste și:  Ședință comună a celor două Camere ale Parlamentului pentru învestirea noului Guvern

„În urma ordinelor comune ale Ministerului Educației și Ministerului Sănătății, ne-am întâlnit azi pentru a pune în aplicare aceste ordine și pentru a stabili amănunte în ceea ce privește procedurile specifice în școli pentru perioada care va urma. Am stabilit modul de aplicare, materialele necesare, zile și termene de dezinfecție generală în școlile din municipiul Brașov. Conform calendarului aprobat, în data de 2 iunie elevii din clasele a VIII-a și a XII-a vor veni pentru pregătirea examenelor naționale. Ca atare, avem o situație, pe școli, a numărului de elevi care și-au manifestat acest acord de a veni fără a pune în pericol membri ai familiei, pe ei înșiși sau pe cei cu care intră în contact. Pregătirea va fi zilnică, în fiecare școală, respectând normele de distanțare și ultimele ordine care prevăd asigurarea unei suprafețe de 4 mp pentru fiecare elev în sălile de curs, după care, din 15 iunie, încep examenele naționale. Nu numai copiii, dar și personalul didactic, didactic-auxiliar și nedidactic pot veni în siguranță la școală, vor fi luate toate măsurile, suprafețele vor fi dezinfectate și de o firmă profesionistă, și de personalul școlii, materialele sunt asigurate, avem măști suplimentare, părinții nu ar trebui să aibă nicio temere în a-și lăsa copiii la școală în această perioadă“, a dat asigurări Ovidiu Florin Tripșa, inspector școlar general al județului Brașov.

Citeste și:  Brașov: Evoluții remarcabile pe piața imobiliară în 2024

Reamintim că potrivit normativelor actuale legate de starea de alertă, elevii nu își vor mai relua cursurile, însă elevii de clasele a a VIII-a și a XII-a care doresc se pot întoarce la școală pentru pregătirea de Evaluare Națională și Bacalaureat, în perioada 2-12 iunie. Pe 15 iunie va începe Evaluarea Națională, în timp ce pe 22 iunie se va desfășura Bacalaureatul cu probele scrise, după care elevii vor susține probele de competențe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verificare anti-robot
FriendlyCaptcha ⇗

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.