Moment emoționant, astăzi, la Ambulanța Brașov: Medicul Nicolae Olteanu s-a întors din ultima misiune.
După 35 de ani de activitate, cel mai cunoscut medic de urgență din Brașov, un profesionist în mâna căruia s-au format generații întregi de medici și asistenți de urgență din Brașov, s-a pensionat.
„Medicină de urgență pe pâine”, așa îl descriu pe dr. Nicolae Olteanu toți cei care l-au cunoscut.
Un profesionist desăvârșit, căruia angajații Serviciului Județean de Ambulanță Brașov i-au făcut o surpriză la sosirea din ultima cursă: întregul personal al SAJ Brașov și foști colegi l-au așteptat în curtea stației din Brașov pentru a-i mulțumi pentru întreaga activitate.
Medicul Nicolae Olteanu a fost întâmpinat de colegi pe acorduri de Iris, „De vei pleca“. Fără sirene, „că nu-i plac“.
Dr. Nicolae Olteanu și-a început carieta medicală în 1985 la Dispensarul din Apața și, ca un făcut, ultima sa cursă ca angajat al SAJ Brașov a avut-o tot la Apața.
Impresionant! Respect și admirație pentru domnul doctor Olteanu !
HIPPOCRATE ar fi foarte mândru cu un urmaș ca Dumneavoastră ,Domnule Doctor NICOLAE OLTEANU . Vă mulțumesc din inimă pentru tot ce ați făcut pentru bolnavi și pentru sistemul sanitar din Romania . Respect și considerație !!!