Directorul financiar contabil de la Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov, arestat

Directorul financiar contabil de la Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov a fost arestat pentru 30 de zile, de judecătorii brașoveni, pentru fals intelectual și delapidare.

Diana Mihaela Croitoru este acuzată că „din februarie 2020, până în prezent, în calitatea sa de director financiar contabil, a transferat o serie de produse de uz medical, printre care scutece, măști și mănuși chirurgicale, produse sanitare, medicamente și altele, din inventarul Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov, în beneficiul și pentru a fi utilizate la căminul de bătrâni Paradisul Montan din localitatea Moieciu, cămin care era administrat de aceeași persoană. Produsele erau transferate cu ajutorul șoferului angajat la unitatea medicală.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

De asemenea, în luna aprilie, suspecta a divulgat informații confidențiale unor persoane fizice referitoare la starea de sănătate a unei paciente. Tot în luna aprilie a determinat o persoană fizică să obțină în mod ilegal dreptul la concediul medical, efectuând în acest sens și demersuri pe lângă alți medici. Concediile erau luate în mod fictiv, iar suspecta le explica exact care erau pașii de urmat pentru obținerea acestor concedii. Ulterior, efectua demersuri pe lângă medici, pentru a întocmi în fals aceste adeverințe. Doctori care, de altfel, sunt și ei suspecți în această cauză și care sunt cercetați pentru fals intelectual și abuz în serviciu. Suspecta a fost reținută 24 de ore și se efectuează cercetări față de cinci persoane”, a declarat Cătălin Moraru – prim procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
În dosar sunt cercetate alte patru persoane, tot cadre medicale.
Inculpatul poate ataca decizia instanței în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.