Încep lucrările de amenajare a Centrului Social de Zi pentru Persoane Vârstnice Prejmer.
Prima vizită a echipei de proiectanți a avut loc deja și este de așteptat ca în foarte scurt timp proiectul de amenajare a obiectivului să fie finalizat.
Sediul serviciului social este situat în satul Lunca Câlnicului, bloc 434, parter.
Investiția este cofinanțată de către Uniunea Europeană din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020 în cadrul proiectului ” O șansă pentru bunicii noștri ” MySmis 2014+127159 implementat de Comuna Prejmer în parteneriat cu Crucea Roșie Română – Filiala Brașov.