Vicepremierul: ‘Pe baza carnetului de elev, gratuități pe toate tipurile de transport’

Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat, joi seară, că Guvernul a adoptat procedura detaliată prin care elevii pot beneficia de transport gratuit pe orice mijloc de transport doar pe baza carnetului.

”Am adoptat astăzi procedura detaliată care va permite elevilor să folosească, gratuit, transportul public pentru a merge la şcoală. Astfel, elevii vor circula spre şcoală doar pe baza carnetului de elev, pe toate tipurile de transport, fără a mai fi nevoiţi să scoată bani din buzunar pentru a cumpăra bilete sau abonamente pentru drumul de acasă la şcoală şi înapoi. Decontul acestor documente se va face direct între transportatori şi autorităţile statului direct responsabile”, a scris, joi seară, pe Facebook, Raluca Turcan.

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

Aceasta a precizat că această măsură este o transpunere în norme şi în practică a dreptului garantat la educaţie gratuită prin Constituţie şi Legea Educaţiei Naţionale.

”Pe de altă parte, ea reprezintă un sprijin concret acordat elevilor din categoriile cele mai vulnerabile, pentru a continua să meargă la şcoală”, a mai scris Turcan.

Ministrul educaţiei, Monica Anisie a cerut, joi, introducerea pe ordinea suplimentară a şedinţei de Guvern a unui proiect privind gratuitatea elevilor şi studenţilor pe transportul feroviar şi cu metroul.

“Vă rog să îmi permiteţi să introducem pe ordinea de zi suplimentară un proiect de hotărâre de guvern pentru aprobarea procedurii de decontare a cheltuielilor de transport a elevilor şi pentru modificarea hotărârii de guvern numărul 42/2017 pentru aprobarea normelor metodologice privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar şi cu metroul pentru elevi şi studenţi. Este vorba despre transportul local gratuit pentru elevi pe tot parcursul anului calendaristic, transportul elevilor care fac naveta va fi gratuit pe tot parcursul anului şcolar, iar transportul feroviar şi cu metroul pentru elevi şi pentru studenţi va fi gratuit pe tot parcursul anului calendaristic”, a explicat ministrul Educaţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.