De la 1 iunie vom putea merge la spectacole și concerte în aer liber

Spectacolele în aer liber vor putea fi organizate, din 1 iunie, dar cu un număr de cel mult 500 de spectatori, iar regulile vor fi stricte, a anunțat joi președintele Klaus Iohannis.

Din 1 iunie, vor fi ridicate o parte dintre restricțiile impuse de pandemia de COVID și vor fi reluate unele activități.

Astfel, vor fi posibile spectacolele în aer liber, cu un număr de până la maximum 500 de spectatori, însă aceștia vor trebui să fie așezați pe scaune la distanțele care sunt impuse de regulile de distanțare, cu un control foarte strict la intrare și, evident, cu respectarea tuturor normelor de igienă. Anunțul a fost făcut de Klaus Iohannis.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Tot de la 1 iunie, vor fi luate următoarele măsuri de relaxare:

  • vor fi redeschise terasele
  • se va putea circula între localități fără declarație pe propria răspundere
  • se va putea merge la plajă
  • se va relua transportul internațional rutier și feroviar
  • vor putea fi reluate competițiile sportive în aer liber, cu excepția sporturilor de contact, fără spectatori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.