Piloţi din toată ţara vor lua startul în acest weekend la a treia etapă din Campionatul Naţional de Karting, principala rampă de lansare în motorsportul mare.
După rundele de la Bucureşti şi Bacău, la finalul acestei săptămâni, caravana kartingului se va muta pe circuitul Prejmer din judeţul Braşov, una dintre destinaţiile tradiţionale pentru desfăşurarea acestui sport. Fenomenul din care au pornit Ayrton Senna, Lewis Hamilton, Sebastian Vettel sau Mark Webber atrage la start zeci de piloţi la fiecare etapă. La etapa de la Prejmer, aceştia vor fi împărţiţi pe 6 clase, în funcţie de vârstă şi puterea kartului. Cei mai mici piloţi au 5 ani, în timp ce, spre exemplu, un kart de la categoria regină KZ, folosit exclusiv de cei cu experienţă majoră, poate atinge nu mai puţin de 100 km/h în trei secunde, astfel că spectacolul este garantat.
Etapa organizată sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv va începe sâmbătă cu antrenamentele libere şi calificările, iar duminică sunt programate manşele finale de concurs. Accesul publicului este gratuit în ambele zile.