Lovitură pentru Scripcaru: DNA a cerut strămutarea dosarului Skoda

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov cer Înaltei Curți de Casație și Justiție strămutarea de la Curtea de Apel Brașov la o altă instanță egală în grad a unui dosar în care este inculpat primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, anunțat de curând de Ludovic Orban drept candidatul PNL pentru primăria orașului, potrivit newsonline.ro.

Cererea de strămutare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți luni, 22 iunie, și a primit termen pentru soluționare pe 7 octombrie. Dosarul pe care procurorii DNA Brașov nu-l mai vor soluționat pe plan local este cel în care procurorii anticorupție l-au trimis în judecată pe Scripcaru pentru că ”în perioada 2007-2015, primarul George Scripcaru și-ar fi exercitat influența asupra directorului RAT Brașov pentru ca acesta să-și încalce atribuțiile de serviciu și să achiziționeze succesiv, pe parcursul celor nouă ani, patru autoturisme marca Skoda Superb, care au fost puse, ulterior, în mod formal, la dispoziția Primăriei Brașov”

„Scopurile urmărite de edil au fost obținerea unor foloase necuvenite pentru sine, constând în folosința exclusivă a mașinilor respective, dar și neplata costurilor pentru întreținerea/utilizarea acestora (vinietă, asigurarea CASCO, RCA, ITP, revizii și reparații). Pentru a ascunde faptul că autoturismele date în mod succesiv în folosința Primăriei Brașov sunt utilizate în interesul său personal, inculpatul Scripcaru George a solicitat aceleiași persoane din conducerea RAT Brașov ca, în cazul în care pe adresa societății vor veni solicitări din partea Poliției Rutiere, să fie comunicat numele vreunui angajat care astfel să fie sancționat contravențional în locul edilului”, au mai stabilit cei de la DNA Brașov.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

Judecătorii de la Tribunalul Brașov, unde s-a soluționat în fond cauza, au stabilit că fapta imputată edilului nu este prevăzută de legea penală și au dispus achitarea acestuia. 

”În baza art. 396 alin 5 Cod procedură penală raportat la art.16 alin 1 lit b teza I Cod procedură penală achită inculpatul SCRIPCARU GEORGE – sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal. În baza art. 396 alin 5 Cod procedură penală raportat la art.16 alin 1 lit c) Cod procedură penală achită inculpatul SCRIPCARU GEORGE – sub aspectul săvârşirii infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul folos necuvenit, prev. de art. 52 alin. 3 Cod penal rap. la art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal. În baza art. 397 alin 5 Cod procedură penală raportat la art.25 ain 5 Cod procedură penală lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă SC RATBV SA Braşov împotriva inculpatului Scripcaru George. Menţine măsura asiguratorie a popririi asupra conturilor aparţinând inculpatului SCRIPCARU GEORGE deschise la ING Bank ?i Banca Comercială Carpatica SA măsură instituită prin ordonanţa din data de 26.09.2016 în condiţiile art.397 alin 5 teza a II a Cod procedură penală”, a decis Tribunalul Brașov pe 1 iulie 2019.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

DNA Brașov a formulat apel împotriva deciziei, contestând nevinovăția primarului, și cere acum Înaltei Curți acest apel să fie judecat de o altă curte de apel din țară. 

Pe de altă parte, prezent săptămâna trecută la Brașov, unde a vizitat șantierele de la segmentul de autostradă Râșnov – Cristian și Aeroportul Internațional Brașov, premierul Ludovic Orban, a anunțat conform celor de la Bună ziua Brașov, clar și răspicat faptul că George Scripcaru va fi candidatul pentru Primăria Municipiului Brașov: „În ceea ce privește candidatul pentru Primăria Brașov nu am emoții. Nu am avut niciodată vreo problemă legată de candidatura la Primăria Brașov. Domnul Scripcaru nu a putut să candideze din partea PNL în anul 2016. Între timp, el a fost achitat de instanța de fond. El este nevinovat. El este candidatul nostru, pe care ni-l asumăm”. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.