Municipalitatea a luat decizia să mențină închise creșele și grădinițele din municipiu, după o analiză amănunțită a situației și după consultări cu toți factorii de decizie în acest domeniu, în special Direcția de Sănătate Publică.
„Astăzi, Primăria Municipiului Brașov a luat decizia de a nu deschide unitățile de învățământ preșcolar – grădinițe și creșe, după consultarea actelor normative în vigoare, analiza lucrurilor care trebuie realizate pentru a îndeplini condițiile prevăzute în ordinul comun al ministerelor Sănătății, Educației și Muncii și Protecției Sociale, și totodată după consultări cu instituțiile care sunt implicate în luarea acestei decizii – conducerea fiecărei unități de învățământ, Inspectoratul Școlar Județean și, cel mai important, Direcția de Sănătate Publică. Având în vedere situația epidemiei la Brașov și punctul de vedere al Direcției de Sănătate Publică, de la care am primit recomandarea de a lua în calcul varianta de a nu deschide aceste unități, precum și faptul că noi deja am deschis șantiere în multe dintre aceste unități, pentru a le pregăti în cele mai bune condiții pentru toamnă, considerăm că am luat o decizie fundamentată, echilibrată și prudentă. Copiii reprezintă un factor de risc major în răspândirea virusului, pentru că sunt purtători asimptomatici, și dorim să protejăm atât copiii, cât și personalul din aceste unități de învățământ și comunitatea de riscul transmiterii acestui virus“, a declarat viceprimarul Costel Mihai.
Menționăm că potrivit hotărârii Consiliului Național pentru Situații de Urgență nr 28 din 11 iunie 2020, precum și ordinul comun nr 76/12 iunie 2020 al ministerelor Sănătății, Educației și Muncii și Protecției Sociale, redeschiderea creșelor și grădinițelor este permisă, însă cu respectarea strictă a unor norme de distanțare socială, precum și a unor protocoale menite să limiteze răspândirea virusului între copii și la personalul care deservește aceste unități.
În Municipiul Brașov există 8 creșe și 27 de grădinițe de stat.