O fetiță care a luat 6 la matematică a făcut un șoc: Directorul școlii cere excluderea corectorilor din învățământ

O fetiță din Gorj a suferit un șoc după ce a văzut că a luat nota 6 la proba de Matematică la Evaluarea Națională. Părinții i-au dat calmante și s-au speriat că face semipareză. Directorul școlii unde învață fetița, considerată una dintre cei mai buni elevi din localitate, este revoltat și spune că după o astfel de greșeală , profesorii corectori ar trebui dați afară din învățământ, potrivit digi24.ro.

Eleva este una dintre cei doi elevi din Gorj ale căror lucrări la matematică au fost recorectate și au fost notate cu note mult mai mari decât cele inițiale.

Astfel, fata a primit nota 6, iar după recorectare a luat 10. La limba română obținuse nota 9.80. Un coleg al ei a primit la Matematică 2.20, iar după recorectare nota i-a fost crescută la 7.90.

Citeste și:  Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România face apel la instituţiile statului să ia măsuri de protejare a activităţii jurnaliştilor

Cei doi sunt din localitatea Bălteni.

Directorul Liceului Bălteni, căruia îi este arondată Școala din satul Peșteana Jiu, Constantin Deaconescu, a declarat pentru presa locală că fetița a avut nevoie de calmante din cauza șocului suferit. Părinții s-au temut că începuse să aibă o semipareză la gură, a spus Constantin Deaconescu.

Profesorul a fost revoltat de o asemenea situație și spune că greșeala este de neacceptat, iar părinții copiilor intenționează să depună o petiție la Ministerul Educației.

Lucrările copiilor au fost corectate de profesori din Dolj. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.