Primăria Brașov face precizări: Unde trebuie reclamate invaziile de viespi și albine

În urma mai multor reclamații care semnalează prezența viespilor și albinelor în Șchei și în alte cartiere ale orașului, facem cunoscut cetățenilor din municipiul Brașov că situațiile de acest gen sunt fie de competența SC Coral Impex SRL, în cazul viespilor, fie de competența Asociației Crescătorilor de Albine – Filiala Brașov, în cazul albinelor.

SC Coral Impex SRL este firma care asigură serviciile de dezinsecție, dezinfecție și deratizare pe domeniul public și privat al municipiului Brașov, în baza contractului de concesiune nr.87 din 18.05.2015. Potrivit directorului sucursalei Brașov a firmei, în cazul în care cetățenii din municipiu reclamă prezența în număr mare a viespilor, aceștia trebuie să solicite intervenția la numărul de telefon 0268.331.299. Dacă situația semnalată privește domeniul public al municipiului, atunci aceasta este gratuită, iar dacă se realizează pe proprietate privată, taxa este de aproximativ 40 de lei fără TVA.

Citeste și:  Braconaj cu câini dresați și vânat ilegal, descoperit de polițiștii brașoveni

„În cazul apariției viespilor, noi acționăm atât pe domeniul public cât și la persoanele fizice și juridice. În cazul albinelor, acestea sunt protejate prin lege, drept urmare trebuie să se adreseze Asociației Crescătorilor de Albine, care este obligată să intervină. Dacă este vorba de viespi, se acționează direct, dar trebuie eliminat cuibul, atfel încât ele să nu se mai întoarcă în acel loc. Orice solicitare, indiferent că vizează proprietăți private sau domeniul public, trebuie să ne fie adresată nouă, în baza contractului încheiat între societatea noastră și Primăria Municipiului Brașov. Taxa pe intervenție pe domeniul privat este de aproximativ 40 de lei fără TVA, iar pe domeniul public se intervine gratuit“, a precizat Corina Ion, director Coral Impex SRL, sucursala Brașov.

Citeste și:  Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România face apel la instituţiile statului să ia măsuri de protejare a activităţii jurnaliştilor

În cazul în care este vorba despre un roi de albine, albinele fiind specie protejată, trebuie contactată Asociația Crescătorilor de Albine – Filiala Brașov (Str. Mureşenilor, Nr. 26, tel 0268.471.841). Potrivit lui Cornel Roca, vicepreședintele asociației, în cazul acestor solicitări asociația contactează un crescător de albine disponibil, iar acesta colectează roiul, care reprezintă și plata pentru serviciul adus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.