Polițiștii brașoveni au făcut prăpăd în weekend: A plouat cu amenzi

Pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiști locali, alături de reprezentanți ai Ministerului Muncii, Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Brașov, au continuat acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă.

Au fost desfășurate activități de verificare cu efective mărite, în sistem integrat, în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, precum și la terase și cluburi în aer liber situate pe raza județului Brașov.

În cadrul acțiunilor au avut loc și activități preventive de informare, dar și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă, în mijloacele de transport în comun.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Cu ocazia activităților desfășurate, în cursul zilei de 25 iulie 2020, la nivelul județului Brașov au fost verificate 253 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate.

De asemenea, au fost aplicate 107 sancțiuni contravenționale, dintre acestea 43 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 20 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 3pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicie, 15 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 R privind circulația pe drumurile publice, 3 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, 8 pentru nerespectarea prevederilor O.G. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Totodată, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor H.G. 984/2005  privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, 1 pentru nerespectarea prevederilor H.G. 553/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 17 iulie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 și 7 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 25.500 lei.

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare în vederea protejării populației prin prevenirea răspândirii noului coronavirus.

Respectați măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a vă proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.