A început vânătoarea celor care ocupă parcările persoanelor cu handicap

Conform Legii nr. 145 din 22 iulie 2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adapate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv.

Legea nr. 145 din 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 648 din 22 iulie 2020 și a intrat în vigoare la data de 25 iulie 2020.

Constatarea contravenției și aplicarea amenzii contravenționale se fac de către agenții de circulație sau de către personalul de control cu atribuții în acest sens.

Citeste și:  România a primit avizul formal al OCDE în domeniul politicilor educaţionale

 Astfel, în perioada 25-26.07.2020, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au organizat și desfășurat acțiuni pe raza municipiului Brașov, jud. Brașov, scopul acestor acțiuni fiind acela de verificare a respectării de către conducătorii de autovehicule a legislației în vigoare privind parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adapate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap.

În cadrul activităților desfășurate, au fost aplicate 54 sancțiuni contravenționale, în valoare de 46.000 lei.

Menționăm faptul că principalul obiectiv al acestor acțiuni a fost de a informa și de a atrage atenția tuturor conducătorilor auto asupra faptului că există persoane care au nevoie de aceste locuri, întrucât, posibilitatea de a se deplasa pe distanțe lungi sau de a sta în autovehicul un timp îndelungat în căutarea unui loc de parcare este, deseori, imposibilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.