DOCUMENT: Noile măsuri pentru limitarea răspândirii Covid-19

Având în vedere propunerile formulate prin Hotărârea nr. 23 din 24.07.2020, a Grupului de suport tehnico – științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, ținând seama de analiza factorilor de risc privind managementul situației de urgență generată de virusul SARS-CoV-2, pe teritoriul României la data de 28.07.2020, realizată la nivelul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției, luând în considerare creșterea exponențială zilnică a numărului de persoane infectate, cu preponderență în anumite zone sau localități, care determină o presiune permanentă asupra capacității de gestionare a unităților administrativ – teritoriale și a sistemului sanitar, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și art. 81 din OUG. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 5 alin. (2) lit. (d), alin. (3) lit. (f) și art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 și art. 4 din

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea şi componența Comitetului Național pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

Art. 1 (1) Se propune instituirea obligativității purtării măștii de protecție, în anumite intervale orare, pentru toate persoanele prezente în spațiile publice deschise stabilite prin hotărâre a comitetului județean/al Municipiului București pentru situații de urgență, cu avizul direcției de sănătate publică.

(2) Spațiile și intervalele orare se stabilesc luând în considerare probabilitatea creșterii numărului persoanelor prezente concomitent în spațiile și în intervalele orare respective, ca efect al desfășurării unor activități individuale sau de grup.

(3) Se exceptează de la măsura prevăzută la alin. (1) următoarele categorii de persoane:

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

a) persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante, cum sunt temperaturile ridicate sau umiditatea crescută; b) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

Art. 2 (1) Se propune interzicerea comercializării și consumului produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, în intervalul orar 2300 – 0600 .

(2) În afara intervalului menționat la alin. (1), operatorii economici care desfășoară aceste activități, au obligația să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienți la numărul locurilor pe scaune, precum și a oricăror activități care presupun interacțiunea fizică între clienți, inclusiv dansul.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Art. 3 Se propune interzicerea desfășurării activității cu publicul pentru operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc, în intervalul orar 2300 – 0600 .

Art. 4 Se propune modificarea excepției de la regulile distanțare fizică existente la nivelul plajelor neamenajate și a celor amenajate, în sensul în care distanța mai mică de 2 metri între persoane/șezlonguri este permisă numai pentru soți și copii însoțiți de adulți (părinți, bunici).

Art.5 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.