Trafic blocat pe DN 1 la Timișul de Sus: Accident cu trei victime

Trafic blocat pe DN 1 la Timișul de Sus. Trei persoane sunt grav rănite după șoferul unei mașini a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod.

Două echipaj SMURD au plecat spre locul accidentului pentru a acorda îngrijiri medicale. Pompierii au trimis la fața locului un echipaj de descarcerare.

„Un bărbat, care conducea un autovehicul pe DN1, dinspre Brașov către Predeal, la km 146 + 875 m, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a lovit un parapet (cap de pod).
O persoană a fost transportată la spital, iar alte două persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului, refuzând să fie transportate la o unitate medicală.
La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului”, se arată în comunicatul IPJ Brașov.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.