Brașovul, ‘centru de distribuție’ a țigărilor de contrabandă

Unul dintre cele mai mari centre de depozitare și distribuție a țigărilor de contrabandă a fost depistat de procurorii DIICOT la Brașov.

Anchetatorii au destructurat o rețea de contrabandiști din care făceau parte cetățeni români și moldoveni.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, în perioada februarie 2019 – iulie 2020, membrii acestei grupări au acţionat coordonat în judeţele Iaşi, Bacău, Ilfov, Călăraşi, Braşov şi în Bucureşti în vederea colectării, preluării, deţinerii, transportului, predării, depozitării şi comercializării de ţigarete introduse în mod ilicit pe teritoriul României prin punctele de trecere a frontierei de stat cu Republica Moldova şi Ucraina.

După ce erau aduse în România, țigările erau ascunde în depozite din Brașov și Iași. De aici erau distribuite cu diferite autoutilitare până la București, Ilfov și Călărași.

Citeste și:  România a primit avizul formal al OCDE în domeniul politicilor educaţionale

În urma acţiunilor au fost ridicate şi indisponibilizate aproximativ 45.000 de pachete cu ţigarete de contrabandă (900.000 de ţigarete) şi şase autovehicule folosite de către suspecţi la transportul acestora.

Din cercetări a rezultat că membrii grupării au colectat, preluat, deţinut, transportat şi distribuit cantitatea totală de aproximativ 800.000 de pachete cu ţigarete de contrabandă de diferite mărci, în cauză organele vamale stabilind un prejudiciu de 11.000.000 lei, pentru recuperarea căruia s-a dispus instituirea sechestrului asigurător faţă de mai multe bunuri aparţinând persoanelor cercetate.

Pe 21 iulie, a fost efectuată o acţiune de prindere în flagrant a unor persoane care tranzacţionau aproximativ 7.000 pachete cu ţigarete de contrabandă în Bucureşti, iar ulterior au fost puse în aplicare 30 de mandate de percheziţie vizând imobile ale acestora, precum şi spaţii utilizate de aceştia la depozitarea ţigaretelor.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Totodată, au fost puse în executare 12 mandate de aducere emise pe numele unor suspecţi, aceştia fiind conduşi la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Bacău în vederea audierii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.