Burse de performanţă pentru tinerii merituoşi de la Biserica Sfântul Nicolae-Brâncoveanu din Făgăraş

Sărbătoarea Sfinților Martiri Brâncoveni, 16 august, este o zi specială pentru comunitatea Bisericii “Sfântul Nicolae” – Brâncoveanu din Municipiul Făgăraș, ctitorie a voievodului Constantin Brâncoveanu și a familiei sale. Ziua marchează sărbătorirea ocrotitorilor, dar și o etapă importantă în Proiectul “Bursele brâncovenești”, lansat anul trecut de preoții acestui lăcaș. Pe lângă bursele de studiu, anul acesta proiectul s-a dezvoltat cu o secțiune specială: burse de performanţă, potrivit mitropolia-ardealului.ro.

„Am considerat că trebuie să îi susținem și să îi motivăm pe tinerii bisericii noastre care au rezultate excepționale. E o investiție pe termen lung, pentru că ei vor ajunge vârfuri în domeniile lor și, dacă acum simt ajutorul comunității în pregătirea lor, când vor ajunge să profeseze vor întoarce acest dar prin profesionalism și implicare la rândul lor”, a spus inițiatorul secțiunii de Performanță din cadrul Burselor brâncovenești, care dorește să rămână anonim.

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

Sprijin pentru elevi şi studenţi

Prin proiectul Bursele brâncovenești se vor acorda anul acesta în total 23 de burse:16 de studiu și 7 de performanță, valoarea totală a proiectului fiind de 37.800 lei. Fondul de burse este constituit din contribuția comunității bisericii brâncovenești și a altor persoane dornice să sprijine pe tinerii cu potențial. Donațiile au fost făcute fie direct, fie în cadrul unor evenimente caritabile.

„Ne-am bucurat foarte mult de această inițiativă și de suportul concret pentru realizarea ei. La această idee au aderat încă două familii, astfel încât am putut acorda patru burse a câte 1.200 lei pentru elevi de liceu și trei burse a câte 3.000 de lei pentru studenți, unde evident cheltuielile sunt mult mai mari. Această secțiune inedită a fost anunțată la biserică și pe grupurile de comunicare ale comunității parohiale, iar tinerii au putut depune dosarele până în 10 august”, a spus Natalia Corlean, coordonatorul proiectului.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

Programul a fost lansat anul trecut în 16 august, de ziua Sfinților Martiri Brâncoveni, și a fost inspirat chiar de voievodul martir, cunoscut ca promotor și protector al culturii și al educației. Obiectivele programului sunt: încurajarea performanței; sprijinirea elevilor de liceu/studenților cu rezultate școlare bune dar posibilități financiare reduse din Țara Făgărașului, precum și a celor cu rezultate excepționale din cadrul comunității parohiale; construirea unei rețele de sprijin pentru tineri, în cadrul căreia aceștia să se simtă încurajați să își dezvolte abilitățile, să investească în pregătirea lor profesională și să se implice activ în viața comunității. Numele tuturor bursierilor din acest an, precum și mediile de absolvire, au fost publicate pe site-ul bisericii: https://bisericabrancoveanu.wordpress.com/bursele-brancovenesti/.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.